Povestea Brandului
Sunt Oana Prună, inima și forța creativă din spatele acestui brand.
Totul a început cu o SENZAȚIE… cu o scânteie și dorința de a mă apropia de FIRESC.
Natura ne poartă în cele mai simple, dar în același timp cele mai surprinzătoare locuri, iar fiecare astfel de trăire devine experiența noastră personală.
Cred și simt că din firesc se nasc simetria, fluiditatea, autenticitatea și echilibrul - toate acele puncte de sprijin pe care se așază calitățile umane.
Pornind de la aceste gânduri, am creat o identitate construită pe cuvintele: NATURAL. SIMPLU. AL TĂU.
Apoi i-am dat numele PRUNĂ - mai întâi în șoaptă, apoi cu glas - pentru că vocea pe care îmi doresc să o aud se află în fiecare dintre noi: din voi, din ei sau ele.
Brandul PRUNĂ este forța care a pornit dintr-o idee, dintr-un vis, și a devenit EMOȚIE.
Vă invit să alegeți PRUNĂ și să PURTAȚI EMOȚII.